LG a lansat senzorul SmartThinQ și SmartThinQ Hub

LG SmartThinQ Hub

LG a lansat senzorul SmartThinQ și SmartThinQ Hub pe piața locală din Coreea cu scopul de a se extinde pe segmentul caselor inteligente, aflat în plină dezvoltare în întreaga lume. SmartThinQ se atașează dispozitivelor din casă (mașini de spălat, frigidere, cuptoare cu microunde etc.) pentru a le transforma în dispozitive inteligente. SmartThinQ Hub este punctul central de acces pentru casele inteligente fiind capabil să comunice cu toate dispozitivele și cu toți senzorii conectați din casă.

“Suntem foarte entuziasmați de lansarea în Coreea a noilor noastre produse pentru casele inteligente. Privind înainte, spiritul inovator al LG va deschide calea în inițiativa globală pentru adoptarea tehnologiei IoT.”

— afirmă Jo Seong-jin, Președintele LG Electronics și al Home Appliance & Air Solutions.

Senzorul SmartThinQ este un mic dispozitiv care poate fi atașat la orice dispozitiv electronic din casă. Acesta poate percepe vibrații sau schimbări de temperatură iar apoi trimite aceste informații despre starea dispozitivului prin intermediul aplicației SmartThinQ.

De exemplu, senzorul poate fi folosit pe o masină de spălat convențională pentru a notifica utilizatorul despre completarea unui ciclu de spălare la o perioadă de timp prestabilită dupa ce acesta a fost finalizat. Senzorul poate de asemenea aminti utilizatorilor când trebuie curățată cuva masinii de spălat. Atașat de un aparat de aer condiționat, senzorul poate fi folosit pentru pornirea și oprirea acestuia, sau chiar pentru a-i ajusta setările de temperatură când utilizatorii nu sunt acasă.

Prin atașarea senzorului la aparatele din case, acestea pot fi transformate cu ușurință în dispozitive inteligente pe care le pot controla sau monitoriza de la distanță.

SmartThinQ Hub este poarta de acces care face legătura între toate dispozitivele care au atașat senzorul SmartThinQ. Hub-ul are un ecran color LCD cu diagonala de 3,5 inci și are capabilitatea de a trimite notificări pe telefaone dar și de a alerta utilizatorul folosind difuzorul integrat.

Noile produse dezvoltate de LG pentru casele inteligente vor ajunge și pe piața din SUA în luna August a acestui an urmând să ajungă, treptat, și pe alte piețe la nivel internațional în lunile ce urmează.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *