Free cookie consent management tool by TermsFeed

Noile GPS-uri au preinstalat softul de navigare Spirit, care oferă posibilitatea utilizatorilor să închirieze sau să achiziționeze hărțile Mio preferate

Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, lansează pe piața locală gama Spirit Base Map, care conține cele mai accesibile navigatoare din portofoliu. Noua gamă este alcătuită din modelele Mio Spirit 5100 Base Map și Mio Spirit 7500 Base Map. Ambele dispozitive GPS au preinstalat softul de navigare Spirit, care oferă posibilitatea utilizatorilor să închirieze sau să achiziționeze hărțile Mio preferate.

„Noile GPS-uri nu au hărți preinstalate, iar acest lucru le face să fie foarte accesibile și oferă mai multe avantaje clienților. Aceștia își pot instala hărțile preferate, le pot închiria pe o perioadă de 3, 7 sau 30 de zile, pentru destinații din Europa, SUA, Canada și Australia sau le pot cumpăra de pe site-ul Mio”, spune Cosmin Dobranis, Country Director  Mio pentru România și Ungaria.

Odată descărcate hărţile, utilizatorii pot accesa foarte multe funcții care le îmbunătățesc experiența de condus. Spre exemplu, șoferii pot folosi funcția „IQ Routes™” ce optimizează ruta calculată prin folosirea unei baze de date cu informații preluate de la milioane de șoferi, astfel încât utilizatorii să ajungă repede la destinație, indiferent de oră.

În același timp, mulțumită funcției „LearnMe Pro™”, ce monitorizează și reține stilul de condus al utilizatorului, șoferii beneficiază de rute personalizate și pot alege între cele mai rapide, mai scurte, mai ușoare sau economice rute, în funcție de preferințe.

La sosire, ambele dispozitive GPS afișează automat o listă de parcări disponibile, pe o rază de 1 km în jurul destinației, prin funcția de „Asistență la parcare”. Acesta înregistrează și coordonatele unde este parcat autoturismul, permițând șoferilor să identifice rapid vehiculul.

Mio Spirit 5100 Base Map (cu ecran tactil de 4,3 inci) are un preț recomandat de 329 de lei, iar modelul Mio Spirit 7500 Base Map (cu ecran tactil de 5 inci) costă 359 de lei. Ambele echipamente sunt dotate cu procesorul Mstar, cel mai performant procesor de pe piață la momentul actual. Acesta funcționează la o frecvență de 800 de Mhz care permite celor două navigatoare să încarce hărțile cu rapiditate, să calculeze traseul într-un timp mult mai scurt sau să îl reconfigureze imediat în cazul abaterii de la ruta inițială.

Ambele modele sunt disponibile pentru a fi achiziționate începând cu această săptămână. Utilizatorii care aleg să cumpere hărțile Mio, dispun de serviciul de actualizare gratuită a hărților, Lifetime Map Update (LMU), ce le permite să beneficieze de până la 4 actualizări pe an, pe toată durata de viață a GPS-ului.

Hărțile pot fi achiziționate sau închiriate accesând link-urile de mai jos:
mio.com

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.