Setări de internet Orange România pentru smartphone

Setari internet Orange

În acest articol o să vă prezint setările de internet pe care trebuie să le faceți ca să puteți utiliza internetul mobil de mare viteză 4G de la Orange România. Setările sunt general valabile așa că pot fi utilizate pentru orice smartphone sau telefon disponibil pe piață.

O să încep cu câteva abrevieri pe care o să le folosesc în rândurile ce urmează:

  • MNC – codul rețelei mobile al țării MCC (MNC: Mobile Network Code)
  • MCC – codul țării de proveniență a operatorului mobil (MCC: Mobile Country Code)
  • APN – numele punctului de acces utilizat pentru accesarea internetului (Access Point Name).

Setări manuale

Setările sunt destinate pentru orice tip de serviciu utilizat de la Orange: cartela PrePay dar și pentru abonamentele de voce sau abonamentele de date. Tutorialul din acest articol a fost făcut folosind un smartphone care rulează sistemul de operare Android 7.1.1 Nougat dar pașii sunt aproape identici cu orice altă versiune a sistemului de operare Android.

Pași de urmat:

  1. Accesează meniul Setări al telefonului
  2. La secțiunea Wireless și rețele selectează opțiunea Mai multe
  3. Selectează Rețele mobile
  4. Dacă dispozitivul este dual-SIM, selectați cartela SIM specifică apoi apăsați pe Numele punctelor de acces
  5. Dacă în listă nu este o opțiune specifică operatorului folosit atunci apăsați pe semnul + (Plus) din partea dreaptă-sus.
  6. La nume serviciu completați Orange sau orice alt nume ușor de identificat
  7. La APN introduceți net pentru cartela PrePay sau abonamente de voce, wap dacă folosiți o opțiune Wap Unlimitted sau internet pentru abonamentele de date
  8. La Proxy nu completați nimic pentru cartela PrePay sau abonamente de voce, introduceți 62.217.247.252 doar dacă dacă folosiți o opțiune Wap Unlimitted
  9. La Port nu completați nimic pentru cartela PrePay sau abonamente de voce, introduceți 8799 doar dacă dacă folosiți o opțiune Wap Unlimitted
  10. La Nume utilizator nu completați nimic pentru cartela PrePay sau abonamente de voce, introduceți wap doar dacă dacă folosiți o opțiune Wap Unlimitted
  11. La Parolă nu completați nimic pentru cartela PrePay sau abonamente de voce, introduceți wap doar dacă dacă folosiți o opțiune Wap Unlimitted
  12. La MCC introduceți 226
  13. La MNC introduceți 10

După ce a-ți completat câmpurile de mai sus, folosiți meniul din această pagină (cele trei puncte din partea dreaptă sus sau tasta specifică de pe smartphone) și selectați opțiunea Salvați. După salvare, asigurați-vă că setările proaspăt făcute sunt selectate pentru a fi utilizate.

Operatorul mobil recomandă repornirea dispozitivului după modificarea setărilor referitoare la accesul la internet sau MMS pentru o mai bună funcționare sau pentru a nu întâmpina probleme adiționale.

Setări automate

Orange pune la dispoziția clienților și opțiunea de a face în mod automat setările pentru telefoanele compatibile cu serviciul de internet.

Vizitează pagina cu setări automate de pe orange.ro, introdu numărul de telefon pe care vei primi setările, introdu codul primit prin SMS, selectează modelul telefonului utilizat sau introdu primele 8 cifre din codul IMEI.

Ce este codul IMEI?

IMEI este numărul de identificare al telefonului. Acesta este inscripționat pe eticheta dispozitivului dar poate fi aflat și prin accesarea codului *#06# din ecranul de apelare.

După selectarea telefonului poți apăsa pe butonul Trimite setările disponibil în această pagină. La scurt timp după confirmare, vei primi pe telefon un mesaj care va conține setările pentru accesul la internet. Folosește opțiunile disponibile pe telefon pentru a le salva și activa.

Orange are și o secțiune de ajutor care oferă tutoriale utile pentru procesul de creare al setărilor pentru acces la internet. Poți vizita oricând pagina dedicată de ajutor de pe orange.ro pentru mai multe informații.

Ai văzut cele mai noi oferte și promoții pe care Orange le are la telefoane și abonamente? Operatorul îți pune la dispoziție și servicii fixe de calitate precum internet prin fibră optică sau televiziune digitală.

Vizitează Orange.ro pentru informații despre ofertele și promoțiile curente.


Subiecte:                     
Citește și alte articole:

Comentează: