Airdroid are mai multe probleme de securitate

Airdroid

Airdroid, aplicația care permite conectarea telefonului la PC și controlul acestuia de pe PC, are mai multe vulnerabilități la nivelul securității conexiunilor.

Dacă folosiți Airdroid atunci ar trebui să vă mai gândiți odată deoarece această unealtă are mai multe probleme legate de securitatea conexiunilor. Producătorul promite o rezolvare a acestor riscuri odată cu o nouă actualizare ce ar putea fi pusă la dispozișie în perioada următoare.

Aplicația este una foarte populară fiind descărcată de milioane de utilizatori din întreaga lume iar aceste probleme descoperite încă din luna Mai au pus în pericol securitate tuturor utilizatorilor. Airdroid „se bazează pe canale de comunicare nesigure pentru a trimite date folosite pentru autentificarea unui dispozitiv pe serverul de statistici.„. Dispozitivul poate fi atacat foarte ușor pe timpul conexiunii dacă acesta folosește o conexiune nesecurizată impărțită cu alte persoane.

Conexiunile la internet de acasă sau de la muncă sunt destul de sigure dar folosirea unei rețele publice de la cafenea sau restaurant ar putea pune în pericol datele și siguranța dispozitivului folosit.

Conform Zimperium, aceste probleme au fost detectate în luna Mai dar compania din spatele dezvoltării Airdroid nu a pus un prea mare accent pe rezolvarea acestor probleme.

Reprezentanții companiei au declarat că lucrează pentru a înlătura riscurile de securitate din spatele folosirii conexiunilor nesigure iar o rezolvare ar putea ajunge la utilizatori în scurt timp.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *