Chrome invata sa comprime datele pentru reducerea traficului

Operatorii mobili au inceput sa vina cu oferte decente pentru accesarea internetului de pe mobil dar chiar si asa, unele servicii sunt destul de scumpe. Mai multi dezvoltatori au incercat sa reduca traficul mobil de date cat mai mult cu putiinta – un mare plus pentru browserul opera Mini.

Google va incerca acelasi lucru cu introducerea comprimarii datelor receptionate de Chrome atat pentru Android cat si pentru iOS. Cand optiunea este activata, aceasta utilizeaza serverele Google ca proxy, comprimand datele inainte de a fi receptionate de telefon, reducand traficul cu pana la 50%. Doar traficul normal este trecut prin serverele de compresie ale Google, HTTPS ramane sigur iar modul Incognito nu este routat prin servere, din motive evidente de intimitate.

Google spune ca orice loguri despre cum acest serviciu este folosit sunt sterse dupa sase luni si nu sunt conectate in nici un fel cu conturile detinute dar totusi de intrebam cati utilizatori se vor simti confortabil sa isi treaca traficul web direct prin Google.

Alaturi de optiunea de comprimare a datelor, versiunea Android a browser-ului va oferi si posibilitatea de a crea shortcut-uri pentru site-uri direct pe ecranul de start iar versiunea iOS va avea optiuni de traducere in zilele ce urmeaza.


Subiecte:            
evomag.ro - Back to Office 10Sept
Citește și alte articole:

Comentează: