Galaxy Note 5: câteva probleme și rezolvări ale acestora

Samsung Galaxy Note 5, Foto: CNET

Cu siguranță or să ajungă destui iubitorii ai acestui gadget la acest articol căutând rezolvări ale unor probleme comune ale Galaxy Note 5. O să discutăm în continuare despre câteva probleme întâmpinate de destul de mulți utilizatori dar și despre rezolvarea acestora.

Stilusul a rămas blocat

Aceasta este, poate, cea mai faimoasă problemă a phabletului. Dacă încercați să puneți stilusul în locaș într-o poziție greșită, atunci acesta va rămâne blocat iar dacă insistați să îl impingeți sau scoate atunci există posibilitatea de a deteriora produsul destul de serios.

Prevenția este cea mai bună soluție, întotdeauna, așa că fiți atenți atunci când plasați stilusul la locul lui. Acest sfat nu este unul grozav dacă stilusul este deja blocat în dispozitiv dar soluția este simplă: puteți folosi o bucată de hârtie pentru a ridica senzorul ce îl previne să iasă iar după ce acesta este deblocat îl puteți extrage în siguranță fără a-l deteriora atât pe acesta cât și phabletul. Pueți afla mai multe despre asta într-un articol publicat de Android Authority.

Blocări aleatorii, opriri sau comportament nedorit

Aceste probleme afectează orice smartphone iar soluția celor de la Samsung este aceiași pentru orice dispozitiv: o repornire ar trebui să rezolve aceste probleme dar ștergerea memoriei cache, dezinstalarea anumitor aplicații suspecte sau resetarea vor rezolva, cu siguranță, aceste probleme nedorite.

Începeți întotdeauna cu cea mai simplă soluție: verificați actualizările aplicațiilor, poate aceasta este cauza, un defect al unei aplicații recent actualizate, încercați modul de siguranță. Nu este indicat să mergeți direct la o resetare din fabrică sau ștergerea tuturor informațiilor de pe dispozitiv.

Cum faceți o resetare a Galaxy Note 5 folosind meniul de setări:

  1. Primul pas este acela de a face un backup al datelor, puteți folosi atât contul Google cât și contul Samsung pentru asta.
  2. Mergeți în meniul Settings > Backup and reset > Factory data reset > Reset device > Delete all.
  3. Dispozitivul va reporni cu setările implicite din fabrică.

Cum faceți o resetare a Galaxy Note 5 folosind modul de recuperare (hard reset):

  1. Primul pas este acela de a face un backup al datelor, puteți folosi atât contul Google cât și contul Samsung pentru asta.
  2. Opriți dispozitivul.
  3. Apăsați tastele: Volume Up+Power+Home până când este afișat ecranul de recuperare.
  4. Folosiți tastele de volum pentru a naviga la Wipe data/Factory reset și apăsați tasta Power pentru a selecta.
  5. Pe următorul ecran, folosiți tot tastele de vomul pentru a merge la Yes – delete all user data și apăsați tasta Power pentru a confirma.
  6. Se va șterge partiția cache și datele utilizatorului din memoria dispozitivului.
  7. Selectați Reboot sistem now folosind tasta Power pentru ca dispozitivul să repornească în modul normal.

Încărcarea wireless nu funcționează

Mai mulți utilizatori ai phabletului s-au plâns de această problemă. Majoritatea au folosit încărcătoare de la diverși producători, nu este o surpriză mare, este posibil ca acestea, în special cele ieftine, să nu funcționeze corespunzător.

Următorul aspect este folosirea carcaselor de protejare a dispozitivului, acestea pot interferea cu funcția de încărcare wireless. Poate exista și o problemă de tip software ce oprește încărcarea dispozitivului prin această metodă. Puteți încerca activarea Daydream pentru a menține ecranul activ pe timpul încărcării. Din păcate, soluția aceasta poate duce la o încărcare mai lentă dar rămâne totuși o soluție mai bună decât nimic.

Probleme WiFi și Bluetooth

Fiecare utilizator Android a experimentat aceste probleme de câteva ori: dispozitivul nu se conectează la rețelele WiFi iar dacă se conectează nu se întâmplă nimic sau conexiunea Bluetooth nu împerechează dispozitivele. Ca orice alt dispozitiv, o repornire a Note 5 va rezolva problema dar dacă nu asta este soluția atunci mai puteți încerca și altele.

Pentru problemele WiFi mergeți în meniul Settings > WiFi și folosiți funcția Forget a rețelelor memorate. Pentru problemele legate de Bluetooth, eliminarea di listă a dispozitivelor împerecheate ar trebui să rezolve problema.

Dacă sunteți acasă, poate este o idee bună și o repornire a routerului WiFi. Majoritatea problemelor legate de conexiunile WiFi sunt datorate routerului.

 

Citește și alte articole:

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *