Soluțiile orașului inteligent vor fi prezentate la Dezbaterea Smart City – Alba Iulia 2018

SmartCity Alba Iulia 2018

Orașele României, majoritatea proiectate sau dezvoltate în perioada comunistă, se confruntă astăzi cu numeroase constrângeri şi doar pentru a tinde să se numească „oraşe europene”, vor trebui să facă adevărate revoluţii tehnologice şi să producă schimbări radicale în mentalitatea comunităţii. Era digitală, noile tehnologii şi generaţia „milenialls” sunt factori care forțează edilii să se orienteze spre o dezvoltare care facilitează îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și al turiştilor. Și aici este vorba nu doar de tehnologie, ci și despre abilitățile manageriale ale conducătorilor de a proiecta viitorul fiecărei urbe. 

Primul proiect de oraș inteligent din România

Primul proiect pilot de oraş inteligent de la noi din țară a fost implementat la Alba Iulia și a însemnat până acum o colaborare cu peste 30 de parteneri, pentru 100 de proiecte aflate în diferite stadii de implementare. Încă mai este loc, iar reprezentanții Primăriei Municipiului Alba Iulia sunt deschiși la noi colaborări.

„În ultimul an, s-a folosit atât de des sintagma smart city, aici, la noi, dar şi în evenimentele de profil din ţară, încât nu cred că ar fi greșit să ne permitem o substantivare a ei.

Suntem în plină «smarticityzare» națională, iar pentru noi asta nu poate fi decât un motiv de mândrie, pentru că am fost primii care nu doar am folosit cuvântul, ci am exploatat la maxim resursa smart existentă în România. Practic, ne-am poziționat pe culoarul câștigător în cursa pentru viitor. Iar orașele ţării vor trebui să adauge un element în plus la dimensiuni şi populație atunci când în fişa comunității va apărea sau nu „smart city”. Pentru Alba Iulia, e evident cum s-a poziționat; de acum îi așteptăm şi pe alții să vină alături de noi”

— a declarat Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba Iulia.

De aceea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la unificarea României, Dezbaterea Națională Smart City va ajunge, pe 8 și 9 octombrie, chiar în orașul în care a fost implementat proiectul pilot menit să transforme municipiul Alba Iulia în primul smart city din România.

„Inițiativele de la Alba Iulia reprezintă exemple excelente de urmat și pentru alte orașe. Într-un timp scurt s-au făcut lucruri mari. Au fost testate și sunt în curs implementare soluții  multiple care se adresează nevoilor locuitorilor, administrației, mediului de afaceri și turiștilor. S-a construit o infrastructură în expansiune  și s-a construit o echipă valoroasă” 

— a declarat Marius Bostan, fost Ministru al Comunicațiilor şi pentru Societatea Informaţională, inițiator al proiectului pilot „Alba Iulia Smart City”. 

Soluții de oraș inteligent implementate de companii cu viziune spre viitor

La Dezbaterea Smart City – Alba Iulia 2018 vor participa ambasadori, primari din regiune și din țară, echipele de implementare ale companiilor care dezvoltă soluții dedicate orașelor inteligente, mediul universitar și presă. Vor fi organizate, de asemenea, prezentări şi testări la fața locului pentru tehnologiile care permit acest lucru.

Soluţiile de oraş inteligent din cadrul proiectului de la Alba Iulia au fost implementate și testate până acum pe baza eforturilor financiare proprii ale companiilor private implicate. Una dintre funcţiile de bază ale testărilor se referă la asigurarea interoperabilităţii cu alți furnizori de soluții pentru orașul inteligent în viitor. 

Companiile care nu au intrat încă în programul pilot Alba Iulia Smart City, dar au proiecte viabile şi doresc să îşi prezinte realizările sunt așteptate la dezbaterea din octombrie, pentru a surprinde auditoriul cu soluţiile lor inovative.

Evenimentul Dezbatere Smart City – Alba Iulia 2018 este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia de către agenția de PR&Events Concord Communication și Fundația Națională a Tinerilor Manageri.

În cele cinci ediții organizate până acum sub egida Dezbatere Națională Smart City, proiectul pilot Alba Iulia Smart City a fost promovat la nivel profesionist, dovedindu-se că acolo unde există deschidere, transparență și voință, viața locuitorilor se poate schimba în bine, oraşul poate atrage investiții, iar economia poate lua avânt. La edițiile trecute, auditoriul a însumat peste 1000 de persoane interesate de noul concept de administrare publică, din mediul privat şi mediul universitar, toţi cei prezenţi fiind conduşi şi motivaţi de o singură dorinţă: aceea de a afla cum pot transforma oraşul în care traiesc într-un smart city.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *