Free cookie consent management tool by TermsFeed

Din sezonul viitor, pe langa Premier League, alte doua campionate puternice, Serie A si Bundesliga, vor utiliza tehnologia goal-line in speranta ca nu vor mai exista greseli in privinta golurilor anulate sau acordate eronat

Presedintele Serie A, Maurizio Berreta a anuntat ca din sezonul viitor in campionatul italian va fi utilizat tehnologia goal-line. Acesta a mai spus ca folosirea acestui sistem este necesara, iar toate cluburile din Serie A au fost de acord cu implementarea acestuia. S-a dorit demult utilizarea acestei tehnologii, iar una dintre probleme a fost fondul din care vor fi suportate cheltuielile cu montarea acestui sistem, insa se pare ca acestea au fost rezolvate. Costul utilizarii sistemului pentru un sezon ajunge undeva la 150 mii euro pentru fiecare club. Sistemul goal-line este posibil sa fie utilizat prima data in Italia la finala Cupei Italiei din 7 iunie. Daca nu, atunci cu siguranta va fi prezenta la Supercupa din luna august.

Tot din sezonul urmator tehnologia goal-line va fi utilizata si in Bundesliga. Toate cele 18 echipe din prima liga a Germaniei au fost de acord cu implementarea acestuia. Sa nu uitam ca in urma cu 2-3 ani la un meci din Bundesliga a fost validat un gol desi mingea a intrat in poarta printr-o gaura din plasa laterala. Daca ar fi existat acest sistem la acel meci atunci nu s-ar mai fi produs aceasta greseala uriasa. Primele meciuri din Germania care vor utiliza acest sistem vor fi sferturile de finala ale Cupei Germaniei din acest sezon.

Chiar daca in istorie au fost multe goluri anulate sau acordate gresit, preseditenele UEFA, francezul Michel Platini inca nu este de acord cu implementarea tehnologiei goal-line in Liga Campionilor si Liga Europa. El este de parere ca sunt costuri mult prea mari pentru competitiile intercluburi organizate de UEFA. Oficialii UEFA sunt pentru folosirea a cinci arbitri, iar studiile lor spun ca prezenta acestor arbitri suplimentari il face pe arbitrul central sa comita mai putine greseli. Totusi, sunt putine fazele la care arbitrii suplimentari i-au decizii chiar daca teoretic ar fi trebuit sa vada foarte bine faza. Un bun exemplu este golul nevalidat Ucrainei la Euro 2012 chiar daca erau arbitri suplimentari la acel meci. Astfel ucrainienii au fost eliminati.

Pentru cine inca nu stie, tehnologia goal-line consta in montarea a 7 camere de mare viteza la fiecare poarta. Atunci cand mingea ajunge in zona liniei portii, miscarile acesteia sunt inregistrate si trimise unui soft care calculeaza pozitia exacta a mingii. Exista insa o abatere de 5 milimetri. In momentul in care mingea depaseste linia portii, sistemul transmite intr-o secunda un semnal acustic in casca arbitrului si tot atunci ceasul arbitrului vibreaza si afiseaza mesajul „Gol”. Dupa cateva secunde, pe ecranele de la stadion sunt prezentate imagini cu mingea care depaseste linia portii.

Pana acum tehnologia goal-line a fost folosita la meciurile din Premier League si la cele de la Campionatul Mondial din 2014. In ambele competitii au fost faze la care sistemul a intervenit si a acordat gol. La un meci autorul golului, Chris Smalling, a declarat la finalul partidei ca daca nu exista aceasta tehnologie n-ar fi crezut ca mingea a depasit linia portii. Apoi la Campionatul Mondial din Brazilia singura interventie a sistemului a fost la meciul dintre Franta si Honduras din cadrul grupei E. Atunci golul de 2-0 al francezilor a fost validat doar dupa ce arbitrul a primit mesajul „Gol” pe ecranul ceasului.

Imagine preluata de la utilizatorul flickr Steven Depolo

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.