Free cookie consent management tool by TermsFeed

Firmele din domeniul tehnologiei din toată țara, aflate la început de drum, sunt invitate să se înscrie în Startech Factory, o excelentă oportunitate pentru dezvoltarea unei afaceri de succes.

Internet & Mobile World și Raiffeisen Bank lansează Startech Factory, un program dedicat startup-urilor tech. Acesta se va desfășura în zilele de 3 și 4 octombrie, la Romexpo, în cadrul celei de-a 7-a ediții IMWorld oferă oportunitatea de a avea stand gratuit unui număr de 22 de startup-uri. Înscrierea participanților se face online, până pe 7 septembrie, pe imworld.ro.

Finanțare pentru startup-urile aflate la început de drum

Startech Factory se adresează startup-urilor din domeniul tech, aflate în primii doi ani de activitate, cu un număr maxim de 10 angajați, cu un model de afaceri scalabil și o cifră de afaceri de până la 150.000 Euro. Condițiile complete de participare se găsesc pe site-ul imworld.ro.

Șapte dintre cele mai convingătoare echipe de antreprenori vor ajunge pe o listă scurtă care le va permite să participe la un pitch chiar pe Main Stage, în fața unui juriu, dar și a vizitatorilor IMWorld. Juriul, format din oameni de business, va desemna câștigătorul unui premiu de 2000 Euro, oferit de Raiffeisen Bank, partenerul Startups Area din cadrul IMWorld 2018.

„Startup-urile reuşesc să schimbe pieţele în care activează datorită agilităţii şi creativităţii lor. Ei sunt inovatorii. Credem că perspectiva nouă si deschiderea startup-urilor, împreună cu experienţa pe piaţă a companiilor mari pot crea parteneriate care să aibă ingredientele potrivite pentru dezvoltarea unor produse şi servicii cu valoare adăugată pentru clienţi. Ne bucurăm să fim din nou alături de IMW şi să susţinem prima ediţie Startech Factory.

Fiecare program de acest tip dă şansa unor companii cu potenţial sa iasă in faţă”

– spune Cătălin Chirieac, Digital Banking Manager – PI Customers, Raiffeisen Bank

Generația viitoare de business, cea de la care se așteaptă să genereze progres, găsește în IMWorld, expo-conferința cu soluții digitale și IT dedicată mediului de afaceri, Casa sau Locul, cu majusculă, în care un startup chiar poate să devină ce toți visează: un business de succes.

„Internet & Mobile World a avut mereu un spațiu rezervat business-urilor emergente, însă în acest an, am decis împreună să îndreptăm o parte importantă din reflectoare pe spațiul alocat segmentului startup din cadrul expo-conferinței de soluții digitale și IT pentru mediul de business. Ne dorim să sprijinim afacerile românești aflate la început de drum pentru a găsi investitori, clienți, parteneri și mentori, și să le oferim șansa de a deveni, de ce nu, următorii unicorni.

Ceea ce oferă Internet & Mobile World este expunere în fața a peste 5000 de companii reprezentate de cei 9000 de vizitatori și acces gratuit la tot mecanismul de marketing și business pus în mișcare de IMWorld”

– a declarat Alexandru Măxineanu, project manager IMWorld.

În cifre estimative, IMWorld 2018 va avea:

  • 7 scene mari cărora le corespund tot atâtea zone expoziționale cu soluții specifice;
  • 25 de industrii și 5000 de companii reprezentate la toate nivelurile;
  • 9000 de participanți cu profil de business, dintre care 5500 de nivel CxO;
  • 140 de expozanți cu peste 2700 de soluții digitale;
  • 147 de speakeri locali și internaționali și 127 de sesiuni;
  • 24 de start-up-uri autohtone
  • 7 zone de networking

Accesul în cele două zile de business de calitate propuse de Internet & Mobile World se face exclusiv pe bază de bilet ce poate fi achiziționat de pe imworld.ro

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.