Free cookie consent management tool by TermsFeed

În luna octombrie se desfășoară cea de-a 19 a ediție a celui mai mare târg de carieră dedicat profesioniștilor și tinerilor – Angajatori de TOP Bucureşti.  Cei care sunt în căutarea unui job sau vor să afle care este situaţia actuală pe piaţa forţei de muncă, pot vizita evenimentul în perioada 22-23 octombrie, la Sala Palatului, unde pot aplica la peste 4000 de oportunități și programe de internship, deschise în cele 100 de companii. În plus, participanții pot interacționa cu unii dintre cei mai doriți angajatori, la ediţia din Bucureşti fiind prezente companii din domenii multiple, care recrutează candidați din toată țara, dar care oferă și programe internaționale de carieră. Vizitatorii vor putea alege dintr-o multitudine de poziții deschise, potrivite pentru toate nivelele de experiență, în departamente variate, de la IT/Tehnic până la Producţie, Inginerie, R&D (Research&Development), Marketing, Achiziţii, Financiar – Contabilitate, Audit&Taxe, Logistică sau Vânzări. Ediția aceasta vine și cu o noutate: posibilitatea candidaților de a discuta cu o parte dintre reprezentanții companiilor în cadrul unui interviu, chiar în zilele Angajatori de TOP.

Printre oportunitățile de carieră 50% dintre joburi sunt dedicate candidaților entry-level, 28% sunt poziții middle-level, în timp ce 18% sunt poziții senior-level pentru profesioniștii cu peste 5-7 ani experiență.  5% dintre pozițiile de la Angajatori de TOP Bucureşti sunt programe de internship&trainee adresate studenților sau absolvenților aflați la început de carieră.

Oportunități de carieră internaționale.

Oportunități interesante îi așteaptă inclusiv pe cei care își doresc o carieră la nivel internațional sau care vor să facă o schimbare și vor să se dezvolte profesional într-un mediu cultural diferit. Aproximativ 39% dintre angajatori pun la dispoziție poziții internaționale, fie că acestea sunt pe o durată limitată de timp sau permanente. Câteva dintre aceste companii sunt: METRO SYSTEMS România, Misys Financial Software, BCC (IT outsourcing), G2 Travel, Stefanini Romania, Allianz Worldwide Partners România, DB Schenker Global Services Europe, Da Vinci Engineering GmbH, InCrys, Luxoft Romania, Unilogic Information Technology Ltd. (Betologic), Temenos, BearingPoint Romania, TELUS International Europe.

Noutatea ediției cu numărul 19 Angajatori de TOP Bucureşti?

Noutatea ediției din această toamnă, constă în posibilitatea candidaților de a participa la interviuri cu o parte dintre reprezentanții companiilor în cele două zile, pe 23-24 octombrie. Acest lucru va fi posibil într-un spațiu special amenajat în cadrul evenimentului de carieră Angajatori de TOP. De exemplu, dacă un candidat este interesat de o poziție oferită de companiile prezente, iar compania respectivă apreciază că este un candidat potrivit, candidatul va fi invitat la o discuţie în cadrul unui interviu. În urma acestui interviu, el poate fi mai aproape de a obţine jobul dorit. Aproximativ 25% dintre joburile deschise de companiile participante sunt acoperite în urma participării la Angajatori de TOP, iar în urma statisticilor, in medie, o companie iniţiază discuţii, în vederea recrutării, cu 20 – 50 de candidaţi pe care i-a intalnit la eveniment.

În ceea ce privește departamentele în cadrul cărora există poziții disponibile, cele mai multe oportunități de carieră se regăsesc în IT/tehnic și inginerie. Peste 18% dintre joburile deschise sunt în aceste departamente. În plus, cei care se află în căutarea unui job la Angajatori de TOP București au posibilitatea să aplice la pozițiile deschise în departamente precum:  Financiar&Contabilitate, Relaţii Clienţii, Vânzări, Achiziţii, Marketing, Administrativ, Taxe&Audit, R&D, Juridic, Logistică, Producţie, Inginerie etc

Orașele în care companiile recrutează.

Chiar dacă evenimentul se desfășoară în Bucureşti, companiile prezente caută candidați din toată țara, unele dintre acestea oferind pachete de relocare pentru viitorii angajaţi.  Câteva dintre orașele unde companiile fac recrutări sunt: București, Timişoara, Sibiu, Alba-Iulia, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Ploieşti, Piteşti Deva, Piatra Neamţ, Arad etc.

„TELUS Internaţional va veni la Angajatori de TOP cu posturi disponibile atât pentru România, cât şi pentru locaţiile din Bulgaria. Posturile sunt în proporţie de 90% entry level pe domenii de customer care, suport tehnic, gaming support şi financial support, pe diferite limbi străine.” – Ligia Badea, Recruitment and Sourcing Manager TELUS International Europe.

„Participarea la Angajatori de Top a devenit o tradiție pentru InCrys. Evenimentul din primăvară ne-a permis ocuparea eficientă a locurilor din programul de internship, iar în această toamnă ne propunem să descoperim cât mai mulți candidați talentați, mai ales din sfera de infrastructură, DevOps șTestare.” – Luciana Nicolae, Senior IT Recruiter InCrys.

„Kaufland România continuă expansiunea și în această toamnă, unde ne propunem să atragem tinere talente prin cele peste 25 de oportunități de dezvoltare deschise în peste 100 de magazine, 2 centre logistice dar și din departamentele sediului nostru central din România. Încurajăm și susținem oportunitățile ce contribuie la o carieră de succes dedicate tinerei generații iar în această direcție echipa noastră așteaptă cu interes evenimentele Angajatori de TOP din București și Timișoara” – Laura Iancu, HR Director Kaufland România.

Accesul la târg se desfășoară pe baza CV-ului Barcode. Pentru a facilita procesul de recrutare și modalitatea de aplicare la joburile de la târg, a fost introdus conceptul de CV Barcode. Candidații trebuie să își facă un cont pe platforma hipo.ro, în cazul în care nu au deja unul, unde să completeze datele personale și experiența de muncă.  Apoi, vor putea genera un CV Barcode pe care îl vor printa într-un singur exemplar. CV-ul Barcode poate fi utilizat pentru a aplica la toate pozițiile deschise în cadrul Angajatori de TOP, fiind înregistrat la stand și salvat în baza de date a companiilor de la Angajatori de TOP. Aceștia vor analiza CV-urile aplicanților și vor reveni ulterior către candidații care se potrivesc profilului căutat.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.