A fost lansat noul Huawei G9 Lite și tableta M2 7.0

Huawei G9 Lite

Huawei a lansat noul smartphone Huawei G9 Lite dar și noua tabletă M2 7.0.

Huawei G9 Lite

Noul smartphone Huawei G9 Lite aduce utilizatorilor un ecran fullHD cu diagonala de 5,2 inci cu margini subțiri în jurul acestuia (ecranul ocupă aproximativ 76% de pe partea frontală). Inima noului smartphone este reprezentată de procesorul octa-core Kirin 650 sau Snapdrgon 617, în funcție de operator.

Ambele versiuni ale dispozitivului rulează sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow alături de interfața EMUI 4.1. Camera foto principală folosește un senzor de 13MP cu bliț LED iar cea de pe partea frontală are un senzor de 8MP. Pe spate mai avem un senzor pentru citirea amprentei. Ambele modele ale telefonului includ 3GB capacitate a memoriei RAM alături de 16GB spațiu intern de stocare.

Spațiul de stocare poate fi extins cu încă 128GB folosind un card de memorie microSD. Bateria folosită are capacitatea de 3000mAh și include două sloturi pentru cartele nano SIM. Opțiunile de conectivitate includ 4G LTE, Wi-Fi, Bluetooth și GPS.

Huawei G9 Lite va fi disponibil în mai multe versiuni de culoare și va ajunge pe rafturile magazinelor la un preț de aproximativ 245$.

Huawei M2 7.0

Tableta Huawei M2 7.0 are un ecran fullHD cu diagonala de 7 inci, 3GB capacitate a memoriei RAM, cameră foto principală cu un senzor de 13MP, senzor pentru citirea amprentei și o baterie cu capacitatea de 4360mAh. Noua tabletă va ajunge în magazine la un preț de aproximativ 245$ pentru versiunea cu 16GB spațiu intern de stocare.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *