Asus a lansat ZenFone 3, ZenFone 3 Deluxe și ZenFone 3 Ultra

Asus ZenFone 3, ZenFone 3 Deluxe și ZenFone 3 Ultra

Asus a lansat noile telefoane ZenFone 3, ZenFone 3 deluxe și ZenFone 3 Ultra în cadrul evenimentului Computex 2016.

ZenFone 3

Asus ZenFone 3 este modelul de bază dintre cele trei noi lansate. Acest smartphone are o carcasă din aluminium ecran protejat de sticla curbată 2,5D Gorilla Glass de la Corning, atât pe față cât și pe spate. Ecranul are diagonala de 5,5 inci, este de tip Super IPS+, poate afișa o rezoluție FullHD și oferă o luminozitate de 500 de niți și are o rație de 77,3% față de carcasă.

ZenFone 3 are o cameră principală cu un senzor de 16MP ce folosește tehnologia autofocus TriTech de la ASUS care combină un laser din a 2-a generație, sistemul autofocus cu detecție de fază și sistemul autofocus cu detecție de contrast. Camera foto are nevoie de doar 0,03 secunde pentru a obține o focalizare automată. Dispozitivul folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 625 alături de 4GB capacitate a memoriei RAM și include un senzor pentru citirea amprentei.

ZenFone 3 Deluxe

Aceasta este modelul de top al gamei ZenFone 3 de la Asus. Dispozitivul are o carcasă metalică alături de un ecran Super AMOLED cu diagonala de 5,7 inci care are o rație de 79% față de carcasă.

Procesorul folosit este Qualcomm Snapdragon 820 iar memoria RAM are capacitatea de 6GB. Pe spate putem găsi camera foto principală care folosește un senzor Sony IMX318 de 23MP cu apertura f2.0, stabilizare optică a imaginii pe patru axe, sistemul autofocus TriTech și capabilități de înregistrare video la rezoluție 4k.

Acest model folosește un conector USB de tip C cu USB 3.0 și suport pentru tehnologia Quick Charge 30 de la Qualcomm. Pe spate avem un senzor pentru citirea amprentei dar și un difuzor performant cu suport pentru sunet de înaltă calitate.

ZenFone 3 Ultra

ZenFone 3 Ultra este un phablet imens. Acesta are un ecran FullHD cu diagonala de 6,8 inci și are o rație de 79% față de carcasă. Ecranul folosește tehnologia Tru2Life+ de la ASUS ce include un procesor de imagine 4K UHD TV performant.

Camera foto principală este identică cu cea folosită pe modelul Deluxe iar acest phablet folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 652 alături de 4GB capacitate a memoriei RAM și o baterie cu capacitatea de 4600mAh cu suport Quick Charge 3.0. Pe partea frontală avem un senzor pentru citirea amprentei.

Prețurile încep de la 250$ pentru ZenFone 3, 400$ pentru ZenFone 3 Deluxe și 480$ pentru Asus ZenFone 3 Ultra.

Citește și alte articole:

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *