ASUS anunță două laptopuri ZenBook Flip de 14 și 15 inci

Asus Zenbook Flip 14

ASUS a anunțat laptopurile convertibile ZenBook Flip 14 (UX461) și ZenBook Flip 15 (UX561), două noi modele puternice.

ZenBook Flip 14 are cu ecran tactil NanoEdge, cu diagonala de 14 inci, ce suportă stiloul activ ASUS Pen. Modelul ZenBook Flip 15 este incredibil de compact și de subțire, grație ecranului tactil NanoEdge 4K UHD cu un raport ecran/corp de 79%. Ambele modele sunt echipate cu procesoare Intel Core i7 din generația a opta, au până la 16GB capacitate a memoriei RAM și SSD-uri PCIe x4 de 512GB.

Asus ZenBook Flip 14

Măsurând numai 13,9 mm în grosime, ZenBook Flip 14 dispune de o combinație unică între procesorul Intel Core de generația a opta și grafica cu arhitectură NVIDIA Pascal. Laptopul are o carcasă din aluminiu, cu un ecran tactil de 14 inci și o ramă foarte îngustă, de numai 7,15 mm, fapt care a permis construcția unui corp compact ce nu depășește în dimensiuni modelele de 13 inci. Ecranul reproduce 100% din spectrul de culoare sRGB, are un contrast de 1000:1 și tehnologii de îmbunătățire a imaginii. Modul Eye Care, inclus în ASUS Splendid, protejează vederea utilizatorului reducând nivelul luminii albastre cu până la 30%.

Balamaua versatilă 360° ErgoLift permite întoarcerea ecranului la un unghi de 360 de grade, laptopul devenind o tabletă cu ecran generos și sistem de operare Microsoft Windows.

ZenBook Flip 14 folosește o unitate de stocare SSD PCIe x4 de 512GB și memorie RAM cu o capacitate de 16GB oferind timpi de acces cât mai mici și viteze ridicate pentru transferul datelor. Bateria litiu-polimer de 57Wh oferă energia necesară pentru întreaga zi, autonomia acestui model ajungând la 13 ore. Mai mult, ZenBook Flip 14 se poate reîncărca la 60% din capacitate în numai 49 de minute. La nivel de conectivitate, acest model are două porturi USB 3.1 Gen 1 Type-A, un port HDMI și un cititor de carduri microSD.

Asus ZenBook Flip 15

Având la bază noile procesoare Intel Core din generația a opta și grafica NVIDIA GeForce GTX 1050, ZenBook Flip 15 este cel mai puternic model Flip. ZenBook Flip 15 este cu până la 30% mai rapid, comparativ cu vechea serie UX560, datorită performanțelor oferite de procesorul Intel și de memoria RAM de tip DDR4 care are o capacitate de până la 16GB.

Placa video GeForce GTX 1050 este bazată pe arhitectura NVIDIA Pascal, transpunând performanțele grafice ale unui desktop în carcasa compactă a unui laptop. Laptop-ul încorporează stocarea duală ce-i permite utilizatorul să aleagă un hard disk de până la 2TB și un SSD PCIe de 512GB.

ZenBook Flip 15 are un ecran tactil 4K UHD NanoEdge, cu diagonala de 15,6 inci, o ramă subțire și un raport ecran/corp de 79%. Acesta este prins de corpul laptopului printr-o balama dublă, cu un mecanism complex fabricat din oțeluri speciale, ce rezistă la peste 20.000 de închideri/deschideri. Ecranul mat reduce reflexiile nedorite și crește confortul în utilizare. Pe lângă rezoluția 4K, ZenBook Flip 15 oferă suport pentru ASUS Pen și Windows Ink, transformându-se într-o adevărată unealtă de creație.

ASUS Pen oferă o senzație naturală, are un design elegant din aluminiu și sesizează 1024 de niveluri de presiune pentru un control cât mai intuitiv.

Echipa ASUS Golden Ear și specialiștii de la Harman Kardon au colaborat în crearea noii generații a tehnologiei ASUS SonicMaster. ZenBook Flip 15 are 2 difuzoare separate, de înaltă calitate, alimentate de un amplificator cu două canale pentru a genera un sunet puternic și imersiv, cu claritate de cristal la orice nivel al volumului.

Preț și disponibilitate

Cele două serii de laptopuri convertibile au fost prezentate în premieră cu prilejul IFA 2017, urmând să ajungă pe piață în această toamnă. Nu avem detalii despre prețul acestora.


Subiecte:                     
Citește și alte articole:

Comentează: