BlackBerry KEYone a fost prezentat înainte de MWC 2017

BlackBerry KEYone

Noul smartphone BlackBerry KEYone a fost prezentat publicului înainte de evenimentul dedicat acestuia în cadrul MWC 2017 care va începe în curând în Barcelona. BlackBerry KEYone este o nouă încercare a companiei de a păstra tastatura fizică QUERTY pe telefoanele inteligente cu Android.

Conform informațiilor din presă, KEYone va fi disponibil pe piețele internaționale începând cu luna Aprilie a acestui an iar compania are ca țintă utilizatorii business care își doresc un plus de securitate pentru telefoane.

BlackBerry KEYone a fost sursa mai multor zvonuri în ultima perioadă dar era cunoscut sub numele de BlackBerry Mercury. Dispozitivul este unul destul de atrăgător și cu siguranță își va găsi propria nișă pe piața telefoanelor inteligente. BlackBerry este o companie cunoscută la nivel internațional pentru dispozitivele cu tastatură fizică dar și pentru sistemele de securitate disponibile pe acestea.

Noul smartphone BlackBerry KEYone are o tastatură completă QWERTY cu 52 de butoane care pot fi programate pentru a îndeplini și anumite scurtături utile clientului. Pe lângă asta, în tasta SPACE este este inclus și un senzor dedicat recunoașterii amprentelor digitale.

Specificațiile tehnice nu sunt impresionante dar compania nu a ales să își impresioneze publicul doar cu acestea. BlackBerry KEYone are un ecran cu diagonala de 4,5 inci cu o rezoluție de 1620×1080 protejat de sticlă securizată de la Corning, procesor octa-core Snapdragon 625 care are o frecvență de lucru de 2,0GHz, o baterie cu capacitatea de 3505mAh cu suport pentru tehnologia de încărcare rapidă Quick Charge 3.0, 3GB capacitate a memoriei RAM și 32GB spațiu intern de stocare.

Alte detalii tehnice mai includ o cameră foto principală cu un senzor de 12MP, o cameră foto secundară cu un senzor de 8MP și lentile cu unghi mare de captare, port USB de tip C și sistem de operare Android 7.1 alături de serviciile Google Play dar și BlackBerry Software.

Dispozitivul beneficiază de un grad sporit de securitate și vine preîncărcat cu suita de securitate DTEK dezvoltată de BlackBerry. Această suită notifică utilizatorii atunci când o aplicație încearcă să acceseze camera foto, să pornească microfonul, să trimită un sms, să acceseze contactele sau locația dispozitivului. BlackBerry promite actualizări lunare de securitate dar nu a oferit mai multe detalii despre acest aspect.

Mai jos poți urmări un mic clip video de introducere:

Sursa: ZDNet.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *