Free cookie consent management tool by TermsFeed

Se zvonește de foarte mult timp despre întoarcerea Nokia pe piața telefoanelor mobile inteligente și se pare că toate aceste zvonuri se confirmă. HDM a anunțat primul smartphone Nokia cu Android care va ajunge pe rafturile magazinelor din China în acest an.

Nokia 6 este primul smartphone cu Android lansat sub brandul Nokia de către deținătorul licenței, HDM Global. Noul smartphone este lansat doar pentru piața locală din China și va ajunge pe rafturile magazinelor în prima jumătate a acestui an.

„Nokia 6 marchează primul pas în ambiția HMD de a seta un nou standard în design, calitatea materialelor și inovația de fabricație pentru fiecare din produsele dezvoltate sub marca unei experiențe adevărate a unui smartphone Nokia.”

– spun reprezentanții companiei depre lansarea noului Nokia 6.
Design Nokia 6
Nokia 6

Nokia 6 are o carcasă din aluminium și un ecran cu diagonala de 5,5 inci capabil să afișeze o rezoluție FullHD de 1080×1920 pixeli alături de protecție din sticlă ușor curbată 2,5D de la Gorilla Glass. La interior putem găsi un procesor Qualcomm Snapdragon 430, un modem 4G X6 LTE dezvoltat pentru a oferi utilizatorului o durată de viață foarte bună pentru baterie dar și performanță grafică superioară oferită de procesorul grafic Adreno 505.

Camera foto principală folosește un senzor de 16MP și include funcții precum detecție de fază sau focus automat iar camera foto secundară are un senzor de 8MP cu apertura f/2.0.

Alte detalii tehnice mai includ 4GB capacitate a memoriei RAM, 64GB spațiu intern de stocare și două difuzoare stereo propolsate de un amplificator dual care oferă cu 6dB mai multă putere față de amplificatoarele obișnuite dar și un bas mai adânc sau o mai bună redare a vocii. Dispozitivul încorporează și un senzor pentru citirea amprentelor, tehnologia de încărcare rapidă Quick Charge 3.0, are două sloturi SIM, Bluetooth 4.1, baterie cu capacitatea de 3000mAh și rulează sistemul de operare Android 7.0 Nougat personalizat cu o interfață proprie.

Nokia 6 va fi comercializat direct prin intermediul jd.com la un preț de aproximativ 245$. Nu există informații referitoare la disponibilitatea telefonului pe alte piețe din regiune sau la nivel internațional.

HMD Global este o companie finlandeză cu sediul în Espoo iar aceasta este noua casă pentru telefoanele și tabletele Nokia. HMD este compania care deține în mod exclusiv licența de a folosi brandul Nokia pentru telefoane și tablete.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.