Free cookie consent management tool by TermsFeed

Xiaomi a organizat astăzi un eveniment special în cadrul căruia a avut mai multe lansări interesante de produse. Printre noile lansări, compania a prezentat publicului și noul smartphone de top Xiaomi Mi Mix 2.

Xiaomi Mi Mix 2 este urmașului modelului Mi Mix, un smartphone foarte interesant care are un ecran ce ocupă aproape toată suprafața frontală. Noul model, Mi Mix 2 merge pe același design dar compania a ales să folosească un ecran cu o diagonală mai redusă. Dispozitivul nu mai are un ecran diagonala de 6,4 inci în format 17:9 ci folosește unul cu diagonala de 5,99 inci în format 18:9.

Ecranul noului smartphone afișează o rezoluție FullHD+ de 2160×1080 pixeli iar marginea din partea de jos este mai mică cu 12% față de modelul anterior.

Specificații de top

Specificațiile tehnice sunt de top, Xiaomi a ales să ofere publicului detalii tehnice foarte atrăgătoare. Noul Mi Mix 2 folosește cipsetul Qualcomm Snapdragon 835 cu opt nuclee Kryo 280 ce pot atinge o frecvență maximă de 2,45GHz și are 6GB sau 8GB capacitate a memoriei RAM. Opțiunile de stocare pot include 64GB, 128GB sau 256GB – pentru modelul cu 6GB memorie RAM sau 128GB pentru modelul cu 8GB memorie RAM.

Xiaomi a ales să nu folosească un sistem dual pentru camera foto principală și a mizat pe folosirea unui senzor singular. Dispozitivul folosește un senzor Sony Sony UMX386 de 12MP pentru camera foto principală. Acesta este identic cu cel folosit pe Xiaomi Mi 6 având și suport OIS pe patru axe. Camera foto frontală folosește un senzor de 5MP.

Alte detalii tehnice mai includ o baterie cu capacitatea de 3.400mAh cu suport pentru tehnologia de încărcare rapidă Quick Charge 3.0 și rulează sistemul de operare Android 7 Nougat personalizat cu interfața MIUI 9 dezvoltată de Xiaomi.

Specificații tehnice:

  • Ecran: IPS LCD, 5,99 inci, rezoluție 1080×2160 pixeli, ~403 ppi
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 835, octa-core, 2,45GHz
  • Grafică: Adreno 540
  • Memorie RAM: 6GB sau 8GB
  • Stocare: 64/128/256GB, 6GB RAM sau 128GB, 8GB RAM
  • Cameră foto principală: 12MP, OIS, bliț dual-LED, HDR, panorama, autofocus
  • Cameră foto secundară: 5MP
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Bluetooth 5.0, GPS, A-GPS, GLONASS, BDS, NFC, USB de tip C
  • Senzori: senzor amprentă, accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, compas, barometru
  • Baterie: 3.400mAh cu suport Quick Charge 3.0
  • Sistem de operare: Android 7.1 Nougat personalizat cu MIUI 9

Variantele și prețul noului Xiaomi Mi Mix 2

Varianta standard a noului telefon – cu carcasă metalică din aluminiu – va fi disponibilă în culoarea neagră iar varianta cu carcasă ceramică și 8GB capacitate a memoriei RAM va fi disponibilă și în culoarea albă.

Prețul noului smartphone Xiaomi Mi Mix 2 începe de la 420 euro pentru modelul cu 6GB RAM și 64GB spațiu de stocare și poate ajunge până la 700 de euro pentru modelul de top cu carcasă ceramică, 8GB memorie RAM și 128GB spațiu intern de stocare.

Ești în căutarea unui telefon nou? Vizitează site-urile magazinelor online eMag sau Orange pentru a-ți găsi produsul potrivit pentru tine la un preț avantajos.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.