Free cookie consent management tool by TermsFeed

Dacă sunteți la curent cu cele mai recente zvonuri din industria telefoanelor probabil știți că OnePlus va lansa un nou smartphone mid-range în această lună. Astăzi, producătorul din China a amăgit fanii cu lansarea noului produs pe 20 Octombrie iar dacă ne uităm mai atent, compania va lansa OnePlus X.

Noul smartphone OnePlus X se va lansa în cadrul unei conferințe de presă ce se va ține în Londra. Este de menționat și faptul că OnePlus a folosit semnul X și la evenimentul ce a avut loc în India în această săptămână iar asta înseamnă că noul dispozitiv va fi disponibil la nivel global.

Imediat după ce OnePlus a anunțat lansarea, Amazon India a listat accidental un smartphone denumit OnePlus Mini alături de specificațiile sale. Zvonurile prezente în presă vorbesc despre OnePlus X sub numele de OnePlus Mini.

Specificațiile făcute public de retailer ne spune că este vorba de un smartphone de nivel mediu. Printre detaliile tehnice putem vorbi de un ecran FullHD cu diagonala de 5 inci cu protecție Gorilla Glass 3 dar și cu tehnologia Snynaptics ClearForce Technology, procesor octa-core MediaTek MT6795, 2GB capacitate a memoriei RAM, 32GB spațiu intern de stocare, baterie cu capacitatea de 2450mAh și va rula sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow alături de interfața Oxygen 3.0.

Alte detalii mai includ o cameră foto cu un senzor de 13MP ce folosește senzorul Sony IMX258 cu autofocus dar fără stabilizare optică a imaginii dar și certificare IP67 pentru rezistența la apă și praf, NFC, radio FM, port infraroșu dar și două difuzoare frontale.

Nu mai este mult până la lansare așa că nu ne vom pripi și vom aștepta specificațiile oficiale oferite de companie.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.