Samsung a lansat Galaxy S6 Edge Plus și Galaxy Note 5

Samsung Galaxy S6 Edge Plus si Galaxy Note 5

În cadrul unei conferințe de presă, conferință ce a avut loc și la noi în țară, Samsung a lansat două terminale despre care s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă: Galaxy S6 Edge Plus și Galaxy Note 5. Noile modele de top ale companiei au ecrane mari, putând fi denumite cu ușurință phablet-uri, vor intra în competiție directă cu iPhone 6 Plus; ambele au ecrane cu diagonala de 5,7 inci alături de 4GB capacitate a memoriei RAM.

Samsung Galaxy S6 Edge Plus păstrează designul modelului precedent cu marginile curbate ale ecranului dar dimensiunea acestuia este mai mare. Dispozitivul are un ecran cu diagonala de 5,7 inci ce oferă o rezoluție de 2560×1440 pixeli, acesta este mai mare față de cel folosit în iPhone 6 Plus iar alte specificații includ 4GB capacitate a memoriei RAM, procesor octa-core Exynos 7420 pe 64 de biți (ce include un quad-core de 2,1GHz și un quad-core de 1,5GHz), cameră foto principală cu un senzor de 16MP cu stabilizare optică a imaginii și lentile f/1.9 și o cameră foto frontală cu un senzor de 5MP.

Dispozitivul mai include o baterie cu capacitatea de 3000mAh cu suport pentru încărcare wireless pentru standardele Qi și Powermat iar la nivel de conectivitate avem GPS, GLONASS și Beidou alături de accelerometru, senzor de proximitate, RGB, senzor geo-magnetic, girocompas, barometru, HRM ar și suport 4G LTE Cat.9 ce oferă posibilitatea atingerii unei viteze de download de până la 450Mbps, WiFi a/b/g/n/ac cu suport pentru conexiuni de până la 620Mbps, Bluetooth 4.1, ANT+ și port USB 2.0. Galaxy S6 Edge Plus rulează sistemul de operare Android 5.1 Lollipop.

La nivel hardware, atât Galaxy S6 Edge Plus cât și Galaxy Note 5 au aceleași specificații tehnice. În ciuda acestui fapt, sunt prezente și diferențe. Note 5 are dimensiunile de 153.2×76.1×7.6 și cântărește 171g, fiind mai ușor față de predecesorul său. Noul model are margini metalice dar folosește plastic pentru restul carcasei.

Cele două dispozitive au primit și îmbunătățiri pentru performanța audio și au suport pentru sunet UHQ (Ultra High Quality). A fost includ un nou codec, denumit UHQ-BT, dezvoltat exclusiv de Samsung pentru a putea fi folosit alături de diferite căști și difuzoare wireless dar oferă și sunet la 24 de biți și frecvența de 96KHz pentru dispozitivele cu fir.

Noile Galaxy S6 Edge Plus și Galaxy Note 5 vor fi disponibile pe piață începând cu această lună. Detalii despre preț nu au fost oferite.


Subiecte:                     
Citește și alte articole:

Comentează: