Telefonul Flame cu Firefox OS va fi distribuit dezvoltatorilor

Noul smartphone Flame, dispozitivul de referinta de la Mozilla ce ruleaza sistemul de operare Firefox OS, va fi distribuit catre dezvoltatori. Grupul include si Mozillians (persoanele sau grupurile ce sunt implicate in proiectul Mozilla) si dezvoltatorii care au cumparat dispozitivul cand a fost disponibil la pre-comanda in luna Mai a acestui an. Dispozitivele se vor livra cu bootloader deblocat si liber de retea.

Telefonul Flame este echipat cu un ecran cu diagonala de 4.5 inci ce ruleaza o rezolutie de 480×854 pixeli alaturi de un procesor dual-core Snapdragon 200 ce ruleaza la o frecventa de 1.2GHz, memorie RAM cu capacitatea de la 256MB pana la 1GB, spatiu intern de stocare de 8GB extensibil printr-un card microSD cu pana la 32GB. Telefonul este dual-SIM si detine o camera foto principala cu un senzor de 5MP si o camera foto frontala de 2MP. Bateria telefonului are capacitatea de 1800mAh alaturi de conectivitatea WiFi, Bluetooth 3.0 si NFC.

Dispozitivul de referinta ajuta dezvoltatorii sa-si testeze aplicatiile pe sistemul de operare Firefox OS pentru a se asigura ca acestea vor rula corect.

Pretul telefonului Mozilla Flame cu Firefox OS este de 170$.

Citește și alte articole:

Lasă un comentariu: