Totul despre noul smartphone HTC 10

HTC 10

HTC era singura companie ce nu a lansat un nou smartphone în acest an dar se pare că în această săptămână a mers înainte și a făcut și acest pas. HTC a lansat noul smartphone de top HTC 10 pe 12 Aprilie, exact așa cum spuneau informațiile vehiculate în mediul online.

Noul HTC 10 aduce utilizatorilor o carcasă cu un design metalic dar și o cameră foto impresionantă, poate cea mai bună din lume – conform companiei, sunet de înaltă calitate și un cititor pentru amprente.

HTC publicase înainte de lansare mai multe informații dar promova noul model de top vorbind despre tehnologia camerei foto, durata de viață a bateriei dar și designul produsului care va avea un finisaj deosebit. HTC 10 are o cameră foto principală cu un senzor de 12MP ce include tehnologii pentru stabilizarea optică a imaginii, bliț dual, lentile cu apertura f1.8, focus laser dar și moduri avansate de fotografiere sau capabilități de exportare în format RAW al imaginilor. Camera foto secundară are un senzor de 5MP dar include funcții pentru stabilizare optică a imaginii și un mod special UltraSelfie ce ajută la crearea fotografiilor de tip selfie.

Telefonul folosește o baterie cu capacitatea de 3000mAh iar HTC spune că aceasta este capabilă să ofere până la două zile de utilizare în regim normal. HTC a inclus și funcția pentru încărcare rapidă a bateriei așa că aceasta poate ajunge la 50% în doar 30 de minute de conectare la încărcător.

Ecranul folosit are diagonala de 5,2 inci ce afișează o rezoluție QHD (2560×1440 pixeli). Ecranul folosit este unul IPS LCD, probabil denumit Super LCD 5. Senzorul pentru citirea amprentei este inclus în butonul Home.

Alte specificații mai includ un procesor Qualcomm Snapdragon 820 alături de 4GB capacitate a memoriei RAM, 32GB sau 64GB spațiu intern de stocare (cu posibilitatea de extindere cu încă 2TB prin intermediul unui card microSD) și un port USB de tip C.

Noul smartphone de top HTC 10 este deja disponibil la precomandă la retailerul Quickmobile la un preț de aproximativ de 3.300 de lei pentru varianta cu 32GB spațiu intern de stocare. Folosiți butonul de mai jos pentru a vizita pagina produsului:

 

Citește și alte articole:

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *