Fortinet vine la DefCamp6

defcamp6

Fortinet – liderul global al soluţiilor de securizare a reţelelor anunţă participarea lui Raul Alvarez, Senior Security Researcher al Fortinet Technologies, la cea mai aşteptată conferinţă de hacking şi securizare a datelor, DefCamp6 2015. DefCamp este cel mai important eveniment al industriei de profil din Europa Centrală şi de Est, unde marile companii prezintă cele mai recente inovaţii în domeniu. Conferinţa are loc la București între 19 şi 20 noiembrie.

În cadrul conferinţei, în cadrul căreia Fortinet este partener, Raul Alvarez va prezenta Challenges on Reversing Layered Malware. Cercetarea sa are drept scop securizarea datelor împotriva virusului Scieron, un virus de tip Trojan folosit pentru scurgerea de informaţii. Virusul este cunoscut pentru modalitatea în care este implementat, având straturi care au rolul de a impiedica detectarea aceastuia. Specialistul Fortinet, Raul Alvarez, va arăta care este structura acestui virus și cum soluțiile Fortinet pot efectua analize în profunzime pentru a detecta virusul. Prezentarea se va încheia cu un demo pentru Volatility, program specializat în detectarea structurilor stratificate ale unui sistem virusat.

Raul Alvarez ocupă funcția de Senior Security Researcher/ AV Team Lead în cadrul Fortinet din 2004. De-a lungul timpului, el și-a consolidat poziția devenind unul dintre cei mai activi autori în publicații de specialitate, precum Virus Bulletin, unde până în momentul de față a publicat nu mai puțin de 21 de articole.±

DefCamp strânge laolaltă liderii din domeniu – de la sectoarele corporate şi guvernamentale până la cercetători academici sau simpli amatori, pasionați de securizarea datelor. Scopul acestei conferinţe este de a informa companiile şi utilizatorii predispuşi la atacuri cibernetice cu privire la aplicarea cunoștințelor în timp real, în cazul unui astfel de atac,şi de a prezenta ultimele descoperiri şi practici în domeniul securizării informaţiei.

Mai multe informaţii despre DefCamp 2015 puteţi afla pe: def.camp


Subiecte:               
Citește și alte articole:

Comentează: