QNAP lansează serverul NAS TS-251B cu două sertare și procesor Intel dual-core

Server NAS QNAP TS-251B

QNAP Systems a lansat serverul NAS TS-251B echipat cu două sertare pentru hard disk-uri. Acesta are la bază procesorul Intel J3355 dual-core și este capabil să furnizeze birourilor și utilizatorilor individuali o experiență multimedia excelentă cu transcodare 4K și posibilități de streaming, ieșire 4K HDMI și o gamă largă de aplicații de partajare.

Primul NAS de la QNAP cu slot PCIe

QNAP TS-251B dispune de un slot PCIe pentru a extinde funcționalitățile de bază.

Cu ajutorul acestui slot, utilizatorii pot extinde cu ușurință funcționalitățile modelului TS-251B. Un card QNAP QM2 poate fi instalat pentru a adăuga caching SSD M.2 și conectivitate 10GbE; un adaptor wireless compatibil (ex. QNAP QWA-AC2600) pentru a crea un mediu de stocare și streaming wireless; un card USB 3.1 Gen 2 (10Gbps) pentru a crește numărul de porturi USB; sau un card de extensie a rețelei QNAP QXG-10G1T 10GbE pentru a adăuga conectivitate 10GbE.

Server NAS QNAP TS-251B
Server NAS QNAP TS-251B

„TS-251B este primul server NAS pentru acasă, de la QNAP, echipat cu un slot PCIe, permițându-le utilizatorilor să adauge funcționalități suplimentare ce întrunesc cerințele lor.

Aceștia pot adăuga caching SSD și conectivitate 10GbE prin instalarea unui card QM2 PCIe pentru a îmbunătăți performanțele sistemului, în timp ce mențin viabilitatea sistemului pentru viitoarele medii 10GbE. TS-251B dispune, de asemenea, de funcții de transcodare 4K și ieșire HDMI 4K pentru utilizatorii ce doresc să se bucure de o experiență multimedia completă în propriul cămin.”

— a declarat Jason Hsu, manager de produs în cadrul QNAP.

Specificații NAS TS-251B

Noul server NAS TS-251B folosește un procesor Intel Celeron J3355 dual-core, pe 14nm, la 2.0GHz (până la 2.5GHz), 2GB/4GB RAM DDR3L (până la 8GB), un port Gigabit LAN, oferă suport pentru unități SATA 6Gb/s, furnizează viteze de scriere/citire susținute și criptare hardware accelerată Intel AES-NI asigurând securitatea datelor sensibile de pe serverul NAS.

Specificațiile principale:

  • TS-251B-2G: Procesor Intel Celeron J3355 dual-core 2.0 GHz (vârf de până la 2.5 GHz) cu 2GB RAM (1 x 2GB)
  • TS-251B-4G: Procesor Intel Celeron J3355 dual-core 2.0 GHz (vârf de până la 2.5 GHz) cu 4GB RAM (1 x 4GB)

Alte detalii tehnice:

  • model turn
  • sloturi RAM dual-channel DDR3L SODIMM (acceptă până la 8GB)
  • unități HDD/SSD hot-swappable 2.5/3.5-inci SATA 6Gbps
  • slot PCIe Gen2 x2
  • port Gigabit LAN
  • port HDMI v1.4b, până la 4K UHD
  • 2 x USB 3.0 Type-A, 3 x USB 2.0 Type-A
  • buton copy USB
  • un difuzor
  • conectori microfon 2 x 3.5mm (suportă microfoane dinamice)
  • ieșire audio 3.5mm.
Server NAS QNAP TS-251B
Spatele serverului NAS QNAP TS-251B

Noul TS-251B suportă snapshot, utilizatorii având posibilitatea de a recupera rapid datele în cazul ștergerii accidentale, modificării sau atacurilor ransomware.

App Center oferă pentru acest model o gamă largă de produse de productivitate:

  • Motorul de căutare după text Qsirch permite identificarea rapidă a fișierelor;
  • IFTTT Agent și Qfiling automatizează fluxurile de lucru pentru îmbunătățirea eficienței și productivității;
  • Qsync și Hybrid Backup Sync simplifică partajarea fișierelor și sincronizarea lor între dispozitive.

O varietate de aplicații de streaming, incluzând Cinema28, QVHelper, Qmedia și Video HD le permit utilizatorilor să se bucure de o experiență multimedia fluidă, folosind diverse protocoale de streaming. Utilizatorii pot apela la telecomanda RM-IR004 de la QNAP (comercializată separat) cu aplicația QButton pentru personalizarea funcțiilor butoanelor și o navigare mai facilă.

Disponibilitate și preț

Noul server NAS QNAP TS-251B este deja disponibil. Mai multe informații despre noul NAS de la QNAP poți găsi pe qnap.com.

Citește și alte articole:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *