Free cookie consent management tool by TermsFeed

Anul acesta, Samsung a schimbat tradiția și a ales să lanseze umrătoarele sale modele de top după evenimentul MWC 2017 și nu în timpul evenimentului. Compania a lansat astăzi noile telefoane de top Samsung Galaxy S8 și Samsung Galaxy S8+ în cadrul unui eveniment special organizat în Londra.

Noile telefoane au ecrane impresionante de diferite mărimi și cu margini ușor curbate, așa cum putem vedea la modelul Galaxy S7 Edge și se pare că s-a renunțat la folosirea unui design clasic pentru cel puțin unul din noile modele. Samsung a ales să renunțe la folosirea unui ecran obișnuit pe noile modele de top și a continuat cu folosirea unor ecrane ușor curbate pe margini, ecrane denumite Infinity Display, care dau senzația unui telefon fără margini.

Așa cum ne așteptam sau cum ne spuneau ultimele zvonuri din presă, noile telefoane de top de la Samsung au specificații tehnice foarte bune care folosesc procesoare de top, au 4GB capacitate a memoriei RAM, 64GB spațiu intern de stocare, sunt rezistente la apă și praf, rulează sistemul de operare Android 7 Nougat și au ecrane cu diagonala de 5,8 inci și 6,2 inci.

Ambele telefoane se bucură de noul asistent virtual Bixby care te poate ajuta în fiecare zi. Bixby este o interfață audio care concurează în mod direct cu Google Assistant și Alexa iar Samsung a ales să să ofere Bixby ca o alternativă la folosirea gesturilor prin atingere; asta înseamnă că Bixby poate înlocui orice gest făcut pe ecran.

O altă noutate adusă de Samsung este suportul hardware și software care permite folosirea telefonului ca orice PC obișnuit atunci când este conectat la un dock special dezvoltat. Această funcție concurează direct cu Microsoft Display Dock iar asta face din noile telefoane, primele cu Android care dispun de o astfel de funcție. Ambele telefoane folosesc tehnologii de încărcare rapidă a bateriei și sunt deja disponibile la precomandă începând de astăzi.

Dacă alegi să cumperi Samsung Galaxy S8 sau Samsung Galaxy S8+ de la Orange atunci te poți bucura deoarece operatorul are o surpriză pentru tine care constă în faptul că poți avea telefonul cu 8 zile mai devreme.

Poți achiziționa noul Samsung Galaxy S8 cu doar 349 euro dacă alegi și un abonament nou sau 795 euro dacă îl vrei la liber.

Vizitează orange.ro pentru mai multe detalii.

Share.
Avatar of Savu Marian

Fondator TechCafe.ro, fost administrator si redactor, Savu Marian a scris pe site unele dintre cele mai interesante articole.

Lasa un raspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.